Medicina interna - Boala polichistica a rinichilor

Boala polichistica a rinichiului este o afectiune genetica caracterizata de aparitia unor formatiuni chistice multiple, care confera rinichiului un aspect asemanator ciorchinelui de strugure. Forma rinichiului polichistic este neregulata. Chisturile variaza in functie de dimensiune si pot creste foarte mult in timp.

Formatiunile chistice se prezinta sub diferite dimensiuni si, uneori, pot exercita un sindrom de compresiune asupra rinichilor cu aparitia in timp a insuficientei renale cronice. Chisturile renale sunt niste formatiuni benigne, pungute pline cu lichid sau material semilichid dezvoltate in plin parenchim renal fara a comunica cu bazinetul. Acestea au peretii captusiti de un epiteliu. Aceste chisturi pot afecta atat corticala, cat si medulara renala. Daca o persoana are multe chisturi sau dimensiunile acestora sunt foarte mari, ele pot afecta rinichii si, implicit, functia lor.

Boala poate fi insotita si de alte afectiuni congenitale, precum polichistoza pancreatica, hepatiacă sau malformații vasculare cerebrale.

Exista trei tipuri de boala polichistica renala:

  • autozomal dominanta - reprezinta aproximativ 90% din cazuri iar in aceasta situatie sunt afectate si alte organe ca ficatul, splina, pancreasul, tiroida, ovarele, endometrul. Aceasta boala se mosteneste daca unul din parinti este purtator iar simptomele apar mai tarziu, intre 30 si 40 de ani. In unele cazuri, unii pacienti incep sa se confrunte cu simptomele inca din copilarie.
  • autozomal recesiva - este mai rar intalnita, mostenindu-se gena de la fiecare parinte pentru aceasta boala. In acest caz sunt afectati de chisturi doar rinichii.
  • dobandita - adica nu este mostenita si se dezvolta la oamenii care au deja probleme renale existente, fiind mai des intalnita la pacientii care au insufucuenta renala sau care fac dializa.

Diagnosticarea bolii polichistice a rinichilor se poate face cu ajutorul examenului ecografic de rutina, ecografia fiind o metoda sigura, ieftina, usor de efectuat si nu iradiaza. Poate detecta chisturi mai mari de 5 mm. Imaginea ecografica a chisturilor este clasica, prezentandu-se sub forma unor imagini multiple transsonice (lichid), foarte bine delimitate, cu dimensiuni variate, ce pot modifica sau nu conturul renal, situate bilateral renal.

Simptome ale bolii polichistice a rinichilor pot fi: durerea lombara - principalul simptom care poate fi cronica sau acuta determinata de ruptura unui chist, hemoragia intrachistica; infectia intrachistica care produce febra insotita de durere; hipertensiunea arteriala care precede insuficienta renala cronica. Mai pot aparea urinari frecvente, durere in lombe, litiaza renala etc.

Examenul sumar de urina poate indica sau nu prezenta albuminuriei si a hematuriei (sange in urina provocat de ruperea chisturilor, hemoragia intrachistica, infectia si litiaza), iar un examen biochimic al sangelui poate arata cresterea valorilor ureei si a creatininei in stadiile avansate de boala, cu instalarea insuficientei renale cronice. Exista insa si posibilitatea ca pacientul sa aiba valori normale ale analizelor si simptome minime renale, toate acestea in prezenta bolii polichistice renale.

In cadrul RODOCTOR MEDICAL CENTER din incinta Policlinicii APACA (cabinet 23A), pretul unei ecografii generale abdominale cu interpretare si recomandarile aferente este de 100 lei.

Tomografia computerizata (CT) poate da o imagine precisa a locului unde se afla chisturile si a dimensiunii acestora.

Hipertensiunea arteriala poate fi o complicatie a bolii polichistice a rinichilor. Un control atent al hipertensiunii arteriale poate ajuta la încetinirea deteriorarii renale. In cadrul RODOCTOR MEDICAL CENTER din incinta Policlinicii APACA (cabinet 23A), pretul unei electrocardiograme (ECG) cu interpretare si cu recomandarile aferente este de 50 lei.

Tratamentul polichistozei renale consta in monitorizarea atenta si corecta a functiei renale, tinerea sub control a simptomelor si complicatiilor, in unele situatii se poate ajunge la tratament chirurgical.

Location

Medicina Muncii Doctor Oana Rusu
Bulevardul Iuliu Maniu, Nr 7, Policlinica APACA, Corp G, Parter, Cabinet 23A
Bucuresti, Sector 6
Romania
44° 26' 0.9168" N, 26° 3' 6.0264" E
RO
Twitter icon
Facebook icon
Google icon
LinkedIn icon